Potrivit articolului 9 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 34 din 12 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor incheiate cu profesionistii, aveti dreptul de a va retrage din contractul incheiate la distanta, fara a preciza motivul, in termen de 14 zile de la data la care intrati dumneavoastra sau parte terta, alta. decat transportatorul, indicata de dumneavoastra, in posesia fizica a produselor. Daca va retrageti, vom rambursa orice suma pe care am primit-o de la dumneavoastra, cu exceptia costurilor suplimentare determinate de fapt ca ati ales alta modalitate de livrare decat cel mai ieftin tip de livrare standard oferit de noi, fara intarzieri nejustificate si, in orice caz, nu mai tarziu de 14 zile de la data la care suntem informati cu privire la decizia prezentarii unui contract. Vom efectua aceasta rambursare folosita aceeasi modalitate de plata ca si cea folosita pentru tranzactia initiala. Expediati produsele sau inmanati-le direct noua la adresa Strada Ghirlandei Nr 7 Bl 45 Sc 2 Et 4 Ap 39 fara intarzieri nejustificate si, in orice caz, in decurs de maximum 14 zile de la data la care ne-ati comunicat retragerea. Termenul este respectat daca produsele sunt trimise inapoi inainte de expirarea perioadei de 14 zile. Va trebui sa suportati costul direct al returnarii produselor. Sunteti pentru diminuarea valorii produselor care rezulta din manipulari, altele decat cele necesare pentru determinarea naturii, calitatilor si functionarii produselor.